EN
RO
RU



Micile acte de străduință pot avea rezultate mari !

September, 6 2014

Fără îndoială tinerețea este perioada celor mai intense trăiri, iar tinerii activi și cu inițiativă sunt cei care crează o societate mai bună și un viitor prosper. Ilie Efros , elev la Liceul Teoretic Măgdăcești  este un astfel de tânăr. Muncește mult pentru a obține rezultate bune și deși are mai ulte hobby-uri precum istoria, sportul  și plimbările cu bicicleta, el nu ezită să aplice la diverse proiecte, motivând că orele de la liceu pot fi prietenoase cu activitățile extra curriculare.

Prima sa experiență a fost în clasa a VIII-a, atunci când a participat la proiectul internaţional  ACES (Academy of Central European Schools). Tema proiectului a fost  conflictul dintre părinţi, copii si profesori și metodele de rezolvare a acestora. În 2011, Ilie s-a  înscris în rândurile voluntarilor, participând activ la organizarea activităților în comunitate, printr-un alt proiect ACES în colaborare cu o şcoală din Kosice, Slovacia.

Recent s-a întors din SUA, unde și-a făcut studiile la Clio High School în Clio, Michigan, în urma unei burse obținute  în 2013, în cadrul programului FLEX(Future Leaders Exchange). Ilie zice că nu este atât de greu să obții ceea ce-ți dorești, doar că trebuie să depui mult suflet și voință. Pentru a obține  bursa FLEX în SUA, Ilie a avut  timp de trei luni, un șir de teste și interviuri. Din 2000 de participanți din toată țara, Consiliile Americane pentru Învățământ Internațional au ales doar 34, asta însemnând un elev din 53. Ilie a  fost unul din acei 34 de elevi  norocoși care au plecat în America  gratis, totul fiind achitat de Guvernul American. În plus  a mai primit și o bursă în fiecare lună.

Din SUA s-a întors cu un bagaj mare de experiențe inedite  dar și cu impresii deosebite. Ilie ne-a spus că dacă ar fi să aleagă  3 lucruri deosebite de care a avut parte în călătoria lui, acestea ar fi:

1.Vizita în  Washington DC, pentru o întâlnire cu senatorii americani.
2. Absolvirea  liceului american. 
3. Cunoașterea unei societăți culturale diferite și împlinirea acelui „vis american”, atât de popular astăzi printre tineri.

Ilie a aplicat la programul FLEX din proprie inițiativă, pentru a-și înfrumuseța viața dar și CV-ul, recunoaște tânărul.  Pentru anul acesta și-a stabilit un nou plan de activități. Își dorește să absolvească Liceului Teoretic Măgdăcești, să aplice la o universitate peste hotare și să fie cât mai activ social. De asemenea, Ilie vrea să câștige cupa raională la baschet cu echipa LTM.

Ilie îndeamnă toți tinerii să-și iubească țara și să  demonstreze acest  lucru luptând pentru viitorul ei prin activism social, pentru că activitatea este singura cale spre cunoaștere și success. Tânărul ne sfătuiește de asemenea să nu confundăm atitudinea cu personalitatea : „Personalitatea mea este ceea ce sunt eu, iar atitudinea depinde de cine ești tu.”

Galina Efros, Studenta la Jurnalism.

Previous news
We continue to share with you weekly Alumni’s inspirational stories “FLEX inspired me to ….”
American Councils for International Education is pleased to announce that Fall 2018 Professional Fellows Program application is open now through March 30th, 2018. Apply to become a #profellow on a fully-funded, six-week legislative #fellowship in the US! Applicants must be aged 25-35, work in public sector or NGOs, and citizens of Moldova. Don't delay, apply now at: https://ais.americancouncils.org/pfp